263×587 MAIA

Cod galben de vânt și ninsori în Argeș

Meteorologii au emis o atenționare Cod galben de ninsori însemnate cantitativ şi intensificări ale vântului.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, începând din această dimineață, până miercuri la ora 18:00, codul galben vizează 24 de județe din țară, inclusiv județul Argeș.

IMM 930×122
Eurial 555 x222

În intervalul 7 decembrie, ora 6:00 – 8 decembrie, ora 18:00, în sudul şi estul Transilvaniei, nordul şi centrul Moldovei, precum şi în zonele de munte, vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ninsoare.

Se va depune strat de zăpadă pe alocuri consistent, îndeosebi în zona montană şi submontană. În zona montană înaltă, iar pe arii restrânse şi în Moldova, vor fi intensificări ale vântului, cu viteze de 45 – 55 km/h, viscolind ninsoarea.

Cele 24 de județe aflate sub avertizare sunt: Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui, Covasna, Harghita, Braşov şi Sibiu, iar parţial: Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Cluj, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Mureş, Prahova, Vâlcea şi Vrancea.

fngcimm BANNER 570×90
New Profesional Consult 263×587