263×587 grota rece

Apare Oltchim II?

oltchim

Situaţia dificilă a combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea şi a petrochimiei piteştene şi-ar putea găsi salvarea prin reorganizarea într-o formă inedită. Avocatul Gheorghe Piperea, reprezentantul administratorului special al combinatului, spune că Oltchim ar putea fi reorganizat sub forma unei societăţi noi, Oltchim 2.

Eurial 930 x 122 eurial
New Profesional Consult-555×222

Aceasta ar urma să preia activele funcţionale, inclusiv contractele de muncă, în timp ce activele nefuncţionale şi datoriile, dar şi problemele juridice să rămână în vechiul Oltchim, pentru a fi lichidat.

”Recomandăm constituirea unui Oltchim 2, care să preia activele funcţionale de la Oltchim, inclusiv contractele de muncă cu salariaţii, rămânând în Oltchimul de lichidat active nefuncţionale, datoriile şi problemele juridice, acţiunile în anulare a contractelor din 2009 – 2011”, declară Gheorghe Piperea, conform Capital.

”Este necesară reorganizarea, dar ca etapă preliminară privatizării cu un investitor important pe această piaţă. A vinde Oltchim aşa cum este el, cu legătura indisolubilă cu Arpechim, înseamnă a face afacerea cu un actor din domeniul chimic sau petrochimic care poate aduce materia primă necesară şi poate să distribuie din procesări”, adaugă Piperea.

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263×587 MAIA