- Publicat de: ePitești
- 1-05-2022, ora 14:52
- Știri
Poliția a „rupt” tot! Amenzi de peste 10 mii €, permise suspendate, șoferi prinși beți
În ultimele 48 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti au continuat acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Citiți și: Codul Rutier 2025. Amenzi pentru șoferii care circulă astfelCa urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate aproape 300 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 25 de permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.
Citiți și: Codul Rutier 2025: Schimbările ce te pot costa amenzi mari dacă nu le respecțiConduceau fără drept
În ziua de 30 aprilie a.c., în jurul orei 14.30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu au depistat un bărbat de 42 de ani, din Costești, care conducea un autoturism, pe raza localității Suseni, fără a deține permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
În ziua de 30 aprilie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat un tânăr de 21 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism, pe DN 73, pe raza localității Piscani, având dreptul de a conduce suspendat.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
Conducea fără drept și sub influența alcoolului
În ziua de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Schitu Golești au depistat un bărbat de 39 de ani, din Constanța, care conducea un autoturism, pe raza localității Schitu Golești, fără a deține permis de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 335 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare mai mică decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost sancționat cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
Conduceau sub influența alcoolului
În ziua de 29 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung au depistat un bărbat de 38 de ani, din Câmpulung, care conducea un autoturism pe raza localității de domiciliu, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 337 din Codul Penal.
În ziua de 30 aprilie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Mioveni au depistat un bărbat de 57 de ani, din Vulturești, care conducea un autoturism, pe raza orașul Mioveni, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Bărbatului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal.