930×122 CAPRA 5

vacanta

Plata taberelor pentru copii poate fi făcută cu voucherele de vacanţă ale părinţilor

Deputaţii au adoptat miercuri, 8 iunie, cu 238 de voturi ‘pentru’ şi un vot ‘împotrivă’ proiectul de lege pentru modificarea Legii 165/2018 privind acordarea biletelor de valoare care prevede instituirea posibilităţii ca plata taberelor pentru copii să poată fi făcută şi cu voucherele de vacanţă acordate părinţilor.

Citiți și: Apar trei tipuri noi de vouchere pentru români!

Astfel, voucherele de vacanţă pot fi utilizate şi pentru acoperirea cheltuielilor cu taberele şcolare, naţionale sau tematice, organizate pe teritoriul României, la care participă copilul titularului.

Procedura privind plata taberelor potrivit prezentului alineat se stabileşte prin ordin comun al ministrului educaţiei şi al ministrului finanţelor, prevede proiectul.

Citiți și: Vouchere de 1.900 de euro în 2024! 

Totodată, s-a stabilit că valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 30 de lei.

Prin excepţie, organizaţiile sindicale legal constituite pot acorda din fonduri proprii, ocazional, tichete cadou membrilor proprii care nu au calitatea de angajaţi ai organizaţiei sindicale, prevede proiectul.

Frecvenţa acordării tichetelor cadou şi valoarea lor se stabilesc de către conducerea organizaţiei sindicale. Prevederile referitoare la achiziţionarea şi emiterea tichetelor cadou se aplică în mod corespunzător.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat, Camera Deputaţilor fiind for decizional în acest caz.

Foto descriptiv: Playtech.ro

New Profesional Consult-555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 CAPRA 3