NOR CURIER 930X122

Arges

Trupul tânărului căzut în râul Argeș a fost găsit

Trupul tânărului căzut în râul Argeș a fost găsit

Citiți și: Miraculos! Cum au scăpat 2 persoane după ce s-au răsturnat cu mașina

Trupul tânărului în vârstă de 24 de ani care a alunecat duminică în râul Argeş, în apropierea podului de la kilometrul 36 al autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti, a fost găsit marţi de scafandri, la o distanţă de aproximativ doi kilometri de la locul producerii incidentului, a anunţat ISU Giurgiu.

„Căutările tânărului de 24 de ani care a alunecat duminică în apele repezi ale râului Argeş au fost efectuate timp de două zile de doi scafandri de la ISU Giurgiu şi patru de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Citiți și: Vremea rea nu ne lasă! Sunt în vigoare alerte meteorologice

Astăzi, la orele prânzului, trupul acestuia a fost găsit la aproximativ doi kilometri, în aval, de locul unde a fost văzut ultima dată”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Giurgiu, Nicoleta Beianu.

Duminică, ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină în apropierea podului construit peste râul Argeş, la kilometrul 36 al autostrăzii A1 Bucureşti-Piteşti, după ce un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna Roata de Jos a intrat în apa râului, „a alunecat într-o zonă cu denivelări şi nu a mai reuşit să iasă la suprafaţă”.

Acţiunea de căutare a fost îngreunată de curenţii puternici şi a fost oprită pe timpul nopţii şi reluată pe timp de zi.

NOR CURIER 555×222

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

570 X 90 POSADA 3