Donaris 930 x 122

arestat

Șofer arestat! Mulți fac asta, dar se gândesc că scapă!

Polițiștii de la Postul din Priboieni (din cadrul Secției Călinești) au continuat cercetările într-un dosar penal deschis luna trecută pentru infracțiunea de conducere fără drept și conducere sub influența alcoolului.

Citiți și: Șofer oprit pe A1/ Vorbea la telefon cu soția: „M-a luat și poliția cu sarmalele tale!”

Concret, oamenii legii din Priboieni au depistat în localitate, pe 22 octombrie, pe DJ702, un tânăr de 26 de ani, din Mărăcineni care conducea un autoturim deși avea permisul suspendat și consumase alcool. Avea o alcoolemie de 0,75 mg/l pur în aerul expirat.

Nu a fost pentru prima dată când a făcut așa. Oamenii legii l-au mai prins și în Pitești conducând beat și tot cu permisul suspendat. Surpriză sau nu, permisul îi fusese suspendat pentru… conducere sub influența alcoolului.

Citiți și: Apel atipic la 112! Polițiștii au fost cei care au sunat și au cerut ajutor

De această dată nu a mai scăpat însă! Astăzi, Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni a decis că argeșeanul trebuie să stea 30 de zile în spatele gratiilor, pe numele lui fiind emis mandat de arestare preventivă.

Foto: Arhivă ePitești/ Descriptiv

555 X 222 POSADA 2

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

EcoMoto 570×90