Un argeșean dat în urmărire de 5 luni de Poliție s-a predat în această dimineață, în Pitești. Bărbatul în vârstă de 37 de ani s-a predat polițiștilor locali aflați în patrulare în zona teatrului Alexandru Davila.
Acesta le-a recunoscut agenților furtul pe care l-a comis în urmă cu 5 ani. Imediat, polițiștii locali l-au dat pe mâna Poliției Naționale.
Bogdan Aristănțoiu, purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Pitești, transmite:

„În jurul orei 06.20, la echipajul Poliției Locale aflat în serviciul de patrulare în zona Teatrului Davila, s-a prezentat un cetățean P.G.i. de 37 ani, născut în Scornicești cu domiciliul în municipiul Pitești, acesta spunând că vrea să se predea poliției pentru o faptă de furt înfăptuită acum 5 ani.
Acesta era dat în urmărire din luna a șaptea a acestui an, timp în care s-a sustras autorităților fiind fugit în diferite orașe din țară. Polițiștii locali l-au condus la Secția Nr 1 Poliție, unde s-a constatat că cele spuse de P.G.I. se confirmă.”
Foto principal: descriptiv/ Sursă: ziare.com









