930×122 CAPRA 5

bulevardul Pardon

Argeș. Războiul dintre prefectul Perianu și primărița din Câmpulung continuă!

Prefectura Argeș a pierdut, în primă instanță, procesul cu autoritățile din Câmpulung pentru Bulevardul Pardon.

Citiți și: Echipa PNL Argeș, pregătită pentru Parlament

Reamintim că, în luna mai a anului trecut, Prefectura Argeș a atacat în instanță autorizația de construire emisă în cazul reabilitării Bulevardului ”Pardon” din Câmpulung, cerând anularea ei – amănunte, AICI (proiectul este finanțat cu bani europeni). Astfel lucrările au fost oprite din acel moment.

Prefectura Argeș a luat această decizie deoarece documentația de susținere a lucrărilor, inclusiv autorizația de construire, nu ar fi fost întru totul conforme cerințelor legale.

Citiți și: Tensiuni mari în USR

Procesul s-a încheiat astăzi, iar în primă instanță judecătorii de la Tribunalul Argeș au dat câștig de cauză municipiului Câmpulung.

Elena Lasconi: „Oprește-te, Perianu!”

În urma acestei decizii, Elena Lasconi, primărița municipiului Câmpulung, i-a cerut prefectului de Argeș să se oprească, lansând și o petiție în acest sens.

„Oprește-te, Perianu!

Bulevardul Pardon nu e al tău, nici al peneliștilor și pesediștilor! Este al câmpulungenilor! Ține minte! Atunci când o să ți se facă vânt din fotoliul de prefect, nimeni nu o să mai știe de tine! Tu și cu toți peneliștii o să plătiți pentru tot răul făcut Câmpulungului!

Oprește-te, Perianu! Știu că vrei să faci recurs ca să lungești boala, să blochezi în continuare bulevardul. Oprește-te!

Am spus-o și o repet. În țara asta am încredere doar în instanță.

De la Câmpulung, România se face bine! Dacă și tu crezi asta semnează petiția!”, a scris Elena Lasconi pe Facebook.

Prima reacție a prefectului Radu Perianu

Cu privire la acest subiect și prefectul Radu Perianu a susținut, în urmă cu puțin timp, o declarație de presă la sediul instituției pe care o conduce.

În niciun caz nu este stilul meu ca la prima adiere de vânt să mă retrag în munți, așa că voi face toate declarațiile necesare și voi răspunde la toate întrebările pe această temă. Aștept cu nerăbdare și cu maximă curiozitate motivarea pronunțării pe care instanța a dat-o astăzi. Fac, de asemenea, precizarea că înainte de a porni această acțiune am cerut explicații Inspectoratului de Stat în Construcții.

După ce voi primi motivarea instanței voi cere din nou explicații Inspectoratului de Stat în Construcții, pentru a mă lămuri pe speța în cauză.

Și această acțiune a fost tratată cu maximă seriozitate avându-se în vedere interesul cetățenilor, nu am trata-o nicio secundă într-o notă personală sau ca pe un meci de fotbal. Așa că, unii dacă o tratează ca pe o victorie sau o înfrângere, cred că se înșală. (…)

Cred că ne vom lămuri foarte mult observând motivarea hotărârii instanței de fond. Fac precizarea faptului că este dată în primă instanță, există cale de atac împotriva acestei hotărâri și sigur că vom analiza cu toată responsabilitatea situația de față. (…)

În perioada imediat următoare vor fi transpuse în operă sumele care vor fi încasate de primari pe Anghel Saligny, pe PNRR și așa mai departe. Prin urmare, trebuie să fim foarte atenți cu respectarea legislației în construcții și eu trebuie să înțeleg foarte bine ce au avut instanțele în vedere, pentru a nu face vreo discriminare sau a nu se aștepta unii dintre primari că ”domne, dacă a mers cu Lasconi, așa merge și cu noi și prin urmare, dă-o în colo de lege„. Nu, în niciun caz!”, a declarat Radu Perianu.

Toată declarația prefectului AICI ⬇️

555×222-epitesti PNL
570×90 MAIA