263 x 587 eurial

Pitești. Poliția Locală la școala Mircea cel Bătrân din Trivale

Preșcolarii de la Școala Gimnazială Mircea cel Bătrân (fosta Școală Nr. 13), din cartierul piteștean Trivale, au avut parte de ”musafiri” de seamă.

Cei mici au fost vizitați, în această dimineață, de agenți din cadrul Poliției Locale Pitești.

IMM 930×122
Posada Curtea de Arges 555×222

Siguranţa şi educaţia copiilor reprezintă o prioritate, iar educaţia timpurie, făcută din primii ani de şcoală sau chiar de la grădiniţă, contribuie semnificativ la formarea caracterelor, precum şi la stabilitatea și dezvoltarea socială a acestora.

 

De aceea, polițiștii locali piteșteni desfășoară frecvent activități preventiv – educative în unitățile școlare din municipiu.

 

Aceste activități ale Poliției Locale Pitești se desfășoară în cadrul parteneriatului ,,Polițistul, prietenul copiilor”!

930×122 LA COCOS
Posada Curtea de Arges 555×222

 

Dobândirea unor cunoștințe de educație rutieră, a unor reguli și norme corecte de deplasare în spații publice, cunoașterea și respectarea unor indicatoare, reguli și semne de circulație, în calitate de pietoni, alegerea locurilor de joacă în spații special amenajate, educarea capacității de a manifesta un comportament disciplinat preventiv pe drumurile publice au fost subiectele pe care polițiștii le-au abordat și le-au aprofundat împreună cu cei mici.

Unul dintre agenții care s-au aflat astăzi în preajma copiilor a fost chiar purtătorul de cuvânt al Poliției Locale Pitești, Bogdan Aristănțoiu.

fngcimm BANNER 570×90
New Profesional Consult 263×587