pizzeria sapori  930 122

evaluare nationala

Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a, amânată!

Evaluarea Națională pentru clasa a VI-a a fost amânată din cauza grevei profesorilor, notează Antena 3 CNN.

Citiți și: Oficial. 5.000 de lei pentru elevii care au reușit această performanță

Ministerul Educației anunță că elevii vor susține proba la limba română în 30 mai, iar proba de matematică și științele naturii în 31 mai.

„A fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial ordinul de ministru pentru modificarea Calendarului de administrare a Evaluărilor Naționale la finalul clasei a II-a, a IV-a și a VI-a în anul școlar 2022-2023. Astfel, Evaluarea națională pentru clasa a VI-a va avea loc în zilele de 30 mai – Limbă și comunicare, respectiv 31 mai – Matematică și științe ale naturii”, s-a arătat în comunicatul publicat pe site-ul edu.ro.

Citiți și: Mii de lei pentru elevii care au luat note mari la Evaluare și BAC

Sălile în care se realizează testarea de la Evaluare Naţională 2023 sunt, de regulă, chiar sălile de clasă în care elevii susţin orele în mod obişnuit.

Evaluarea Naţională 2023 la clasa a VI-a se desfășoară în timpul orelor de curs, iar timpul alocat este de 60 de minute pentru rezolvarea subiectelor, la fiecare testare.

Rezultatele obţinute de către elevi la Evaluare Naţională 2023 nu se anunță public și nu se trec în catalog.

Notele sunt comunicate de către profesor părinților, individual.

Foto descriptiv

HerasMed (555 x 222 px)
HerasMed (570 x 90 px)