Update 3: Argeș. A fost dezastru! Ploaia a făcut prăpăd
Urmare a precipitațiilor abundente căzute pe raza județului nostru, pompierii au intervenit pentru înlăturarea efectelor negative, după cum urmează:
– beci inundat în localitatea Albeștii de Muscel;
– s-a acționat alături de personal și utilaje de la SDN și UAT Aferu, pentru reluarea circulației pe DN7C, care a fost blocată în două zone de aluviuni.
Echipajul SMURD ajuns la fața locului a acordat primul ajutor calificat unei persoane de pe o motocicletă, care a fost rănită ușor în zona piciorului stâng, nefiind nevoie de transport ulterior la spital;
– extragerea apei din subsolurile și demisolurile clădirilor din municipiul Pitești străzile Depozitelor, Câmpului, aleea Mihail Mihăileanu, Calea Câmpulung, Făget, cpt. Cuțui, Negru Vodă și Piața Vasile Milea;
– degajarea unui copac căzut pe un autoturism, pe strada Pescarilor din municipiul Pitești;
degajarea unor crengi care sunt în pericol să cadă pe acoperișul unei case din comuna Ungheni.
Pentru asigurarea intervenției în municipiul Pitești, s-a luat măsura suplimentării forțelor cu autospeciale și motopompe de la Detașamentele de Pompieri Bradu, Curtea de Argeș, Câmpulung și Mioveni.
Update 2: În Pitești este DEZASTRU! Așa ceva nu a existat vreodată! Imaginile care spun TOT!
Și strada Crinului a fost inundată:
În Trivale, pe Aleea Voinicilor, crengile unui copac au fost doborâte de vijelie:

De la geamul unui apartament a zburat plasa de țânțari:

Update 1:
Ploaia deja a început să facă probleme în Pitești.
Sunt averse, iar străzile din oraș deja au fost afectate.
În Găvana și nu numai, șoferii fac cu greu față traficului. Ceva mai bine se descurcă cei care au atelaje:
Și în zona străzii Sfânta Vineri din oraș au fost probleme:
Știrea inițială: Potop în Pitești și alte localități! ANM a emis un nou cod. Video
De la ora 16 și până la 17, localitățile: Pitești, Mioveni, Ștefănești, Călinești, Bascov, Bradu, Mărăcineni, Budeasa și Căteasca sunt sub avertizare cod portocaliu de tip nowcasting.
Se vor semnala: averse torențiale de peste 35 l/mp, descărcări electrice, vijelie, grindină.
Deja, în Pitești, plouă torențial, cu grindină.
De altfel, autoritățile argeșene au emis și o avertizare Ro-Alert:



![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)









![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxHalloween-24-Oct_epitesti.jpg)



