- Publicat de: Mihaela Grigorescu
- 4-09-2023, ora 18:23
- Știri
Argeș. Dezastru în unitățile medicale! Doctori prinși fumând în spital!
Argeș. Dezastru în unitățile medicale! Doctori prinși fumând în spital!
Citiți și: Pericol în Argeș! Șofer fără permis, prins în plină acțiune„Continuă controalele în spitalele din Argeș! Pacienți greu de evacuat în caz de urgență, din cauza unor fișete puse pe holuri, cadre găsite fumând în spital și în curte, mașini parcate ce blochează calea unor mașini de intervenție în caz de urgență!
Comisia de control a verificat Spitalul Municipal Câmpulung, Spitalul Orășenesc “Regele Carol I” Costești și își desfășoară activitatea în continuare la Spitalul de Urgență Pitești.
Citiți și: Pericol în Argeș! Doi șoferi turmentați prinși de polițieLa Câmpulung, când au ajuns membrii echipei de control, au găsit mai multe persoane, angajați ai unității spitalicești, fumând, la etajul 5, deasupra Secției Pediatrie și la etajul 4, pe terasă la Secția Neonatologie.
A fost aplicată o amendă contravențională în valoare de 5000 de lei, managerului interimar al Spitalului. Tot aici, în curtea spitalului mai exact, erau parcate mașini care, în caz de incendiu, ar fi făcut imposibil accesul mașinilor de intervenție.
În timpul controlului, inspectorii ISU au cerut să fie mutate mese, cutii cu echipamente, diverse materiale care erau pe căile de acces și ar fi îngreunat evacuarea în caz de urgență.
Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Argeș au concluzionat că nu există dotare minimă la grupurile sanitare, sonerii la pat și că ușile blocului alimentar au un grad avansat de uzură.
La Spitalul Orășenesc “Regele Carol I” Costești, într-o mare parte a saloanelor, mobilierul este uzat, a constatat DSP Argeș. Tot inspectorii DSP spun că nu se respectă periodicitatea efectuării analizelor apei. Spitalul are două surse de apă, cea de la rețeaua orașului și un puț forat propriu. Unitatea a fost sancționată cu avertisment și s-a dat un termen de 7 zile pentru analiza apei.
Activitatea de control este în desfășurare și la Spitalul de Urgență Pitești.
Tot inspectorii DSP au transmis faptul că în două saloane ale Secției Oncologie se depășește capacitatea maximă admisă de 6 paturi în salon, iar la Secția Cardiologie, o parte din mobilier are un grad avansat de uzură.
A fost făcut un control la Prosecură, dar și la farmacia spitalului. Inspectorii DSP au găsit soluții perfuzabile ce erau păstrate la o temperatură aproape de limita maximă impusă de producător.
Din lipsă de spațiu, erau păstrate pe un hol. DSP a impus aici două măsuri,ambele cu caracter permanent: să se respecte condițiile de păstrare și aprovizionarea să fie făcută ritmic, în cantități care permit depozitarea corespunzătoare.
Până la sfârșitul acestei săptămâni, reprezentanții Spitalului de Urgență Pitești au primit termen de remediere după ce s-a constatat că spațiul de stocare a deșeurilor periculoase are o porțiune cu pereții și pavimentul nefinisate în timp ce spațiul de depozitare a deșeurilor nepericuloase a fost desființat și deșeurile erau depozitate în curtea spitalului”, informează Radu Perianu, prefectul județului Argeș.