263×587.jpg La COCOS

Pitești. Bărbat găsit mort în Pădurea Trivale!

A murit Dan Claudiu Tănăsescu!

Pitești. Bărbat găsit mort în Pădurea Trivale!

Update ora 15.23

930×122 https://hevy.ro/
Posada Curtea de Arges 555×222

Poliția Argeș transmite:

,,La data de 31 octombrie a.c., în jurul orei 14:30, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Piteşti au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la faptul că, într-un copac dintr-o pădure din Pitești, a fost găsit un bărbat spânzurat.

Polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Pitești s-au deplasat la fața locului și au stabilit faptul că este vorba despre un bărbat de 63 de ani, din Pitești.

Acesta a fost declarat decedat de către echipajele medicale.

Trupul bărbatului va fi transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei.

În cauză, va fi întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar cercetările vor fi continuate, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a produs.”

930×122 LA COCOS
555×222 LA COCOS

Bărbat găsit mort în Pădurea Trivale

Știre inițială ora 14.49 Pitești. Descoperire macabră în Pădurea Trivale!

Descoperire șocantă, în urmă cu puțin timp, în zona platoului din Pădurea Trivale.

Din primele informații, un bărbat s-ar fi spânzurat, transmite Inspectoratul pentru Situații de Urgență.

 

La fața locului au ajuns mai multe echipaje de Poliție, pompierii cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.

 

IMM 930×122
555×222 LA COCOS

Revenim cu amănunte!

Știre în curs de actualizare

 

[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
263×587-2 Grota Rece