Eurial 263×587

Îngeri în uniformă: Misiune contra cronometru pentru salvarea micuței Bela

Îngeri în uniformă: Misiune contra cronometru pentru salvarea micuței Bela

Misiune specială pentru pompierii argeșeni. În după-amiaza zilei de  duminică, un apel la numărul unic de urgență i-a mobilizat pe pompierii de la Detașamentul Pitești. Aceștia au acționat în comuna Mărăcineni, pentru salvarea unei cățelușe care căzuse într-o fântână.

930×122 LA COCOS
555*222 supernova

Familia Belei tocmai sosise de la serviciu când a sesizat lipsa cățelușei. De fiecare dată, patrupedul îi întâmpina când veneau acasă, însă nu și de această dată.

Stăpânii au început imediat să o caute, moment în care au auzit-o lătrând. Aceștia au mers după sunet și au ajuns la puțul din curtea gospodăriei, unde Bela a căzut, după ce capacul din lemn s-a rupt.

În scurt timp a ajuns și echipajul de pompieri, care a constat că patrupedul se afla la aproximativ 3 metri adâncime, pe capacul care plutea.

După evaluarea situației, s-a luat decizia ca unul dintre salvatori să coboare pe o scară în fântână.

ISU Argeș transmite:

„Cel care a coborât este Cosmin, unul dintre colegii noștri. Acesta a reușit s-o prindă pe micuță și să o aducă în siguranță la suprafață.

Bucuria salvării unei vieți, nu știm s-o descriem la fel de bine cum o fac imaginile, așa că, vă lăsăm mai jos o fotografie de la intervenție.”

 

930 x122 grota rece
Eurial 555 x222

fngcimm BANNER 570×90
Eurial 263×587