930 x122 grota rece

ajutor

Ajutor de la stat pentru cei care stau la bloc!

Ajutor de la stat pentru cei care stau la bloc!

Citiți și: Ce lovitură! Nu se mai dă acest ajutor important de la stat!

Guvernul a decis amânarea începerii montării de repartitoare cu bani de la stat până la finalul verii.

Termenul stabilit inițial era pentru această lună.

Citiți și: Aceste persoane pierd jumătate din banii de la stat!

Potrivit unei Ordonanțe de Urgență adoptate recent, montarea acestor dispozitive pentru persoanele cu venituri mici va putea începe abia pe 31 august.

În loc de 15 aprilie, așa cum era planificat inițial.

Astfel, acțiunile necesare pentru achiziționarea și montarea repartitoarelor de căldură vor putea începe abia la finalul verii.

Iar ajutorul financiar de la stat, care poate ajunge la cel mult 750 de lei, se va acorda doar după montarea dispozitivelor de către o firmă autorizată.

Beneficiarii acestui ajutor sunt pensionarii cu vârsta peste 60 de ani, persoanele cu handicap cu venituri mici, familiile care primesc alocație pentru susținerea familiei și familiile.

Ajutor de la stat pentru cei care stau la bloc!

Sau persoanele singure care primesc ajutor social.

Data limită pentru utilizarea ajutorului este 27 decembrie 2024.

Termenul pentru dotarea apartamentelor cu repartitoare și contoare de apă caldă este 31 decembrie 2024.

În ciuda amânării, procedura de solicitare și utilizare a ajutorului pentru montarea repartitoarelor de căldură rămâne neschimbată.

Iar detalii suplimentare pot fi găsite în informațiile oferite de autorități.

[555x222px]Joia-_pentru-copii_epitesti
570 X 90 CAPRA 3