Pensionarii cu venituri reduse și alte categorii de consumatori vulnerabili vor beneficia și în această iarnă de ajutorul pentru încălzirea locuinței, potrivit legislației aflate în vigoare.
Programul se desfășoară între 1 noiembrie 2025 și 31 martie 2026, iar pragurile de eligibilitate rămân neschimbate față de anul trecut, chiar dacă pensiile au fost majorate în urma recalculării.
Astfel, familiile cu un venit net lunar de cel mult 1.386 lei/membru și persoanele singure cu venituri de până la 2.053 lei/lună pot solicita ajutorul, destinat exclusiv locuinței de domiciliu sau reședinței declarate.
Suma acordată se calculează în funcție de venitul net lunar și de sistemul de încălzire folosit – gaze, energie electrică sau combustibili solizi.
Iarna 2025–2026: Cine primește ajutor pentru plata facturilor la căldură
Cei cu venituri de până la 200 lei/persoană primesc o compensare integrală, în timp ce sprijinul scade gradual până la 10% pentru persoanele aflate la limita superioară de eligibilitate.
Există și plafoane lunare maxime, stabilite astfel:
– până la 250 lei/lună pentru gaze naturale,
– 500 lei/lună pentru energie electrică,
– 320 lei/lună pentru lemne, cărbuni sau alți combustibili.
Ajutorul este acordat numai pentru un singur sistem de încălzire, iar solicitantul trebuie să fie titularul contractului de furnizare.
Sprijinul nu se poate cumula cu alte forme de subvenții și se acordă doar pentru locuința declarată, conform evz.ro.
Prin acest program, statul urmărește să protejeze pensionarii, persoanele cu venituri mici și familiile vulnerabile de creșterea costurilor la energie în sezonul rece 2025–2026.















