Kaia 930 x 120

elevi

Emoții fără limite, zi decisivă! Peste 160 de mii de copii își scriu destinul

Emoții fără limite, zi decisivă! Peste 160 de mii de copii își scriu destinul

Citiți și: Decizie pentru 1 milion de români: Gratuit începând cu 2025!

Probele scrise din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a (EN VIII 2024) încep marți, 25 iunie.

Vor fi cu testate cunoștințele de limba și literatura română.

Citiți și: Mai mulți bani pentru elevi de la 1 ianuarie!

Următoarea probă (matematică) va avea loc joi, 27 iunie, se arată într-un comunicat al Ministerului Educației.

Iar proba pentru elevii care au studiat limba și literatura maternă este programată vineri, 28 iunie.

Conform datelor transmise de inspectoratele școlare județene, peste 160.400 de absolvenți ai clasei a VIII-a au fost înscriși în vederea susținerii examenului.

Evaluarea este susținută în 3.392 de unități de învățământ/centre de examen.

Accesul elevilor în unitățile de învățământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8:00 – 8:30.

Aceștia trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise.

Pentru executarea schemelor și a desenelor se poate folosi și creion negru.

Probele încep la ora 9:00.

Atunci elevii vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate și pagini suplimentare).

Durata de rezolvare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore).

Primele rezultate vor fi afișate în data de 3 iulie, până la ora 14:00.

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 3 iulie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 4 iulie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie.

Amănunte, AICI. 

Foto: Descriptiv/edupedu.ro

555 X 222 CAPRA
New Profesional Consult 570×90