Proiectul de lege privind introducerea obligativității uniformelor în școlile din România a fost adoptat marți, 15 septembrie, de Comisia pentru Învățământ din Senat.
Dezbaterile au fost marcate de tensiuni între senatori, iar inițiativa urmează să fie supusă votului final în plenul Senatului, scrie edupedu.ro.
Amenzile pentru părinți și școli au fost eliminate
Potrivit sursei citate, membrii comisiei au aprobat proiectul cu 12 voturi „pentru”, exprimate de senatori PSD, PNL și AUR. Cei patru membri ai USR s-au abținut.
În forma adoptată de comisie, au fost eliminate prevederile care stabileau amenzi pentru părinții elevilor care nu poartă uniformă, dar și pentru unitățile de învățământ care nu respectă obligativitatea uniformelor.
Forma inițială a proiectului prevedea amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei pentru părinți, respectiv între 5.000 și 10.000 de lei pentru școli.
Autoritățile locale nu ar fi obligate să achite uniformele
Proiectul nu prevede obligarea autorităților locale să cumpere uniformele pentru elevi. Acesta permite însă achitarea costurilor din bugetele locale, în cazul în care administrațiile decid să facă acest lucru.
Inițiativa a primit aviz negativ din partea Consiliului Economic și Social.
Dispute în timpul dezbaterilor
Dezbaterile din comisie au fost tensionate. Senatorul PSD Daniel Cătălin Zamfir, inițiatorul proiectului, a intervenit în mod repetat și i-a întrerupt pe unii dintre participanții la discuții.
Acesta a solicitat încheierea dezbaterilor și supunerea proiectului la vot, după ce senatorul USR Ștefan Pălărie i-a adresat mai multe întrebări.
Ștefan Pălărie a propus ca ședința să fie reluată săptămâna viitoare, pentru ca, între timp, să fie consultați părinții și profesorii. Propunerea a fost respinsă de membrii Comisiei pentru Învățământ.
Proiectul privind introducerea uniformelor obligatorii în școli merge acum la vot final în plenul Senatului.







![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-Back_to_school_2026_epitesti.jpg)




