Eurial 263×587

Accident cumplit: Un polițist și-a pierdut viața sub roțile unui TIR

Accident cumplit: Un polițist și-a pierdut viața sub roțile unui TIR

Un accident tragic a avut loc noaptea trecută pe DN 6, în Drobeta Turnu Severin, unde un polițist de 42 de ani a murit pe loc.

930 x122 grota rece
555×222 LA COCOS

Acesta a intrat sub roțile unui TIR în timpul unei depășiri.

Incidentul a avut loc în localitatea Gura Văii, în timp ce polițistul, care lucra la Serviciul de Investigații Criminale al IPJ Mehedinți, se afla în timpul liber și se îndrepta spre Orșova.

Potrivit IPJ Mehedinți, polițistul s-a angajat într-o depășire riscantă.

Și a intrat în coliziune frontală cu un alt TIR care circula pe sensul opus.

În urma impactului devastator, acesta a decedat pe loc.

Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că șoferii celor două TIR-uri au fost testați cu aparatele etilotest, rezultatele fiind negative.

Un dosar penal a fost deschis pentru ucidere din culpă.

930 x122 grota rece
555×222 LA COCOS

Ancheta este în desfășurare pentru a stabili circumstanțele exacte ale accidentului.

Polițistul decedat lucra în MAI din 2003 și avea o fiică minoră.

Accident cumplit: Un polițist și-a pierdut viața sub roțile unui TIR

Sursa: Știrileprotv.ro

570 X 90 CAPRA 3
263×587 MAIA