- Publicat de: Mădălina Nedelcu
- 5-12-2024, ora 12:10
- Știri, Știri, Video
Multiple percheziții în Argeș: Patru femei, prejudiciu de peste 90.000 €
Multiple percheziții în Argeș: Patru femei, prejudiciu de peste 90.000 €
Citiți și: Poliția a făcut ,,măcel”: Peste 1700 de kg confiscateLa data de 4 decembrie 2024, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au desfășurat cinci percheziții domiciliare în județul Argeș.
Acțiunea a vizat un dosar penal privind infracțiunile de fraudă informatică și fals informatic în formă continuată, cu 17 acte materiale.
Citiți și: BREAKING: Percheziții de amploare în Argeș pentru antisemitism și instigare publică!Polițiștii, sprijiniți de specialiști criminaliști, au efectuat trei percheziții în municipiul Câmpulung și două în comuna Mioarele.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2023-2024, o femeie, alături de alte trei femei, ar fi transmis către o instituție de creditare nebancară date informatice false.
Informațiile vizează identitatea, statutul profesional, intențiile și posibilitățile de rambursare.
Pentru aceasta, ar fi folosit documente falsificate cu ajutorul unui sistem informatic, semnând electronic contracte de împrumut la distanță.
Prin aceste metode, suspecții au obținut peste 460.000 de lei, sumă de care ar fi beneficiat personal.
Patru persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri.
Multiple percheziții în Argeș: Patru femei, prejudiciu de peste 90.000 €
După administrarea probelor, o femeie de 46 de ani, din comuna Mioarele, a fost reținută pentru 24 de ore.
Aceasta urmează să fie prezentată astăzi, 5 decembrie 2024, Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Ancheta este în derulare, iar autoritățile urmăresc să stabilească întreaga activitate infracțională a persoanelor implicate.
Autoritățile continuă să combată cu fermitate infracțiunile informatice care afectează siguranța financiară a cetățenilor și instituțiilor.
Foto: Descriptiv
Video: IPJ Argeș