Un conflict izbucnit pe fondul consumului excesiv de alcool s-a transformat într-un caz penal grav în comuna Mălureni, județul Argeș.
Potrivit informațiilor oficiale transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, polițiștii Secției Rurale Domnești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, au reținut un bărbat de 34 de ani, acuzat de vătămare corporală.
Incidentul a avut loc în noaptea de 28 spre 29 iunie 2025, în locuința agresorului.
Victima, un bărbat de 33 de ani din aceeași localitate, ar fi fost lovită în zona feței cu un obiect contondent de tip „box”, în urma unei altercații spontane generate de consumul de alcool.
Conflict extrem în Argeș: un bărbat a fost desfigurat!
În urma agresiunii, victima a suferit leziuni grave și permanente, inclusiv expulzarea a patru dinți, fiind necesare între 14 și 18 zile de îngrijiri medicale, conform concluziilor medico-legale.
Percheziții și reținere
Pe 2 iulie, polițiștii, sprijiniți de luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Argeș, au efectuat o percheziție la domiciliul agresorului, în vederea identificării și ridicării mijloacelor materiale de probă.
Bărbatul a fost ulterior condus la sediul Poliției Rurale Domnești, iar în urma administrării probatoriului, a fost reținut pentru 24 de ore.
Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub supravegherea procurorului de caz pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările în care s-a produs fapta.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)




![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)




![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)
