Un caz deosebit de grav a fost semnalat într-o unitate de învățământ din orașul Mioveni.
Potrivit surselor publicației online ePitești.ro, mai mulți părinți ai unor minori care învață la Liceul ,,Iulia Zamfirescu” acuză un posibil comportament neadecvat al unui cadru didactic.
Conform informațiilor apărute în cursul acestei dimineți, părinții ar fi sesizat situația după ce copiii le-ar fi povestit despre incidentele petrecute, care ridică semne de întrebare cu privire la conduita profesorului:
Între timp, părinții au mers la poliție și au depus plângere, cazul urmând să fie analizat de autorități.
ePitești.ro a luat legătura cu agent-șef principal Florin Popa, purtător de cuvânt al IPJ Argeș, care ne-a declarat, în exclusivitate, că urmează să fie efectuate verificări pentru stabilirea situației de fapt:
,,La nivelul structurii amintite, respectiv al Poliției Orașului Mioveni, a fost înregistrată, în această dimineață, o sesizare formulată de către părinții a doi minori, referitoare la un posibil comportament neadecvat al unui cadru didactic.
La acest moment, polițiștii desfășoară verificări pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt și pentru clarificarea tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs incidentele semnalate.
Subliniem că activitățile sunt în desfășurare, iar dat fiind că sesizările au fost formulate recent, toate aspectele semnalate sunt supuse verificărilor, în vederea dispunerii măsurilor legale care se impun, în funcție de rezultatul acestora.
Polițiștii argeșeni tratează cu seriozitate și imparțialitate orice sesizare privind posibile fapte de natură a afecta siguranța minorilor.”, declară purtătorul de cuvânt al IPJ Argeș pentru ePitești.ro

BREAKING: Părinții au depus plângere la Poliție! Ce se întâmplă la Liceul „Iulia Zamfirescu”
Foto: Descriptiv








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)




