Un bărbat de 49 de ani din municipiul Pitești a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, acuzat fiind că și-a șantajat în mod repetat părinții, recurgând la amenințări cu violența și incendierea locuinței.
Cazul este cercetat de polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, în cadrul unui dosar penal care vizează infracțiunea de șantaj.
Amenințări pentru bani de jocuri de noroc
Din probatoriul administrat a reieșit că, începând cu luna septembrie 2024, bărbatul și-ar fi amenințat în mod constant părinții – în vârstă de 74, respectiv 78 de ani – pentru a obține sume de bani necesare jocurilor de noroc.
Amenințările ar fi inclus inclusiv acte de violență și intenția de a incendia locuința comună, potrivit IPJ Argeș.
Argeș: Fapte șocante împotriva propriilor părinți. Poliția a intrat de urgență pe fir
Pe 22 iulie, după finalizarea mai multor acte procedurale și consolidarea probelor, polițiștii au dispus reținerea individului pentru 24 de ore, în baza unei ordonanțe.
Arestat pentru 30 de zile
Ulterior, cauza a fost înaintată către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești, fiind formulate propuneri de luare a unor măsuri preventive.
Procurorul de caz a emis propunere de arestare preventivă, admisă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Pitești.
Instanța a decis arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, în timp ce cercetările continuă pentru documentarea completă a faptelor.
Foto: Descriptiv











