Descoperire uriașă! Un nou vaccin!
Un vaccin revoluționar pe bază de nanoparticule ar putea schimba radical modul în care este combătut cancerul, după ce studii recente au arătat că acesta a prevenit apariția mai multor tipuri de tumori și a blocat metastazele la animale de laborator.
Cercetătorii de la Universitatea din Amherst, Massachusetts, au demonstrat că vaccinul experimental a oferit protecție de lungă durată împotriva unor forme extrem de agresive de cancer, precum melanomul, cancerul pancreatic și cancerul mamar triplu negativ.
Potrivit rezultatelor prezentate de SciTechDaily și citate de Mediafax, rata de protecție a ajuns până la 88%, în timp ce animalele din grupurile de control au dezvoltat tumori în doar câteva săptămâni.
Vaccinul funcționează prin activarea simultană a mai multor căi ale sistemului imunitar, stimulând un răspuns puternic al celulelor T.
Descoperire uriașă! Un nou vaccin!
Acestea au eliminat tumorile și au împiedicat și răspândirea celulelor canceroase, inclusiv în plămâni.
Un element-cheie al formulei este capacitatea de a crea memorie imună sistemică, permițând organismului să recunoască, să distrugă celulele canceroase chiar și la mult timp după administrare.
Utilizarea unui amestec de celule tumorale inactivate oferă o gamă largă de antigene, ceea ce face posibilă protecția împotriva mai multor tipuri de cancer, fără a fi nevoie de vaccinuri personalizate.
Descoperirea se bazează pe un adjuvant inovator din nanoparticule lipidice, capabil să livreze simultan mai mulți activatori ai sistemului imunitar, depășind una dintre cele mai mari limitări ale vaccinurilor oncologice actuale.
Cercetătorii cred că tehnologia ar putea fi adaptată atât pentru prevenirea cancerului, cât și ca tratament, în special pentru persoanele cu risc crescut.
Deși aplicarea la oameni va mai necesita ani de cercetare și studii clinice riguroase, specialiștii consideră că vaccinul reprezintă un pas major spre dezvoltarea unui posibil vaccin universal împotriva cancerului, conform stiripesurse.ro.












