Elevii Colegiului Național „Zinca Golescu” din Pitești au fost în centrul atenției la Serata Regală dedicată curajului civic, găzduită marți seară de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, în Sufrageria de Stat a Palatului Regal.
Evenimentul, cu tema „Educația: Curaj, Performanță, Civism”, a adus laolaltă elevi olimpici, profesori, sportivi de elită, artiști și reprezentanți ai societății civile din România și Republica Moldova.
Piteștiul a fost reprezentat cu onoare de echipa de robotică TehnoZ, de la Colegiul Național „Zinca Golescu”, premiată pentru rezultatele excepționale obținute la Campionatul Mondial de Robotică 2025, de la Houston (SUA), unde a ocupat locurile I și II în divizia sa.

- Echipa de robotică ARRA din Pitești va participa la Chicago Robotics Invitational Premier Event, în SUA
- Genialii din Pitești care cuceresc Europa! 4D-Robotics de la Colegiul „Odobescu”, calificare uriașă
- Pitești. „Brătianu” scrie istorie! Echipa de robotică Broboți, calificată la o competiție de elită din SUA
Distincția acordată la Palatul Regal a confirmat performanța de nivel internațional a elevilor piteșteni și munca susținută a cadrelor didactice care îi formează.
Echipa TehnoZ a fost reprezentată de profesorul coordonator Grațiela Ghiordunescu și de elevele Alexandra Miron și Flavia Oprea, aplaudate în fața unui auditoriu select pentru excelență, perseverență și spirit civic.
Pitești: Elevii de la „Zinca Golescu”, onorați de Casa Regală
Recunoașterea regală transformă succesul lor într-un reper pentru educația românească și un motiv de mândrie pentru comunitatea din Pitești.
În discursul său, Alteța Sa Regală Principele Radu a subliniat că educația este una dintre valorile fundamentale ale societății, mai ales într-o perioadă marcată de incertitudini și dificultăți, iar tinerii performanți reprezintă „modele discrete, ghidate de simțul datoriei și al demnității”, arată agerpres.ro.
Alături de elevii de la „Zinca Golescu”, au mai fost onorați olimpici internaționali, profesori de excelență, sportivi olimpici și paralimpici, artiști și organizații civice, într-o seară care a celebrat performanța obținută prin muncă, curaj și responsabilitate.
Pentru Pitești, prezența și recunoașterea elevilor de la Colegiul Național „Zinca Golescu” la Palatul Regal confirmă, încă o dată, că școala piteșteană produce valori reale, capabile să concureze și să câștige la cel mai înalt nivel internațional.
Foto principal: casamajestatiisale.ro












