Update ora 09:52
,,Pe parcursul nopții, pompierii de la mai multe subunități de intervenție din județ au intervenit în orașul Costești, strada Progresului, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință.
La sosirea echipajelor operative, incendiul se manifesta cu flacără deschisă la acoperișul casei, pe o suprafață de aproximativ 120 mp.
În urma evenimentului, au mai ars și obiecte de mobilier, articole textile, și aparatură electronică.
Echipajul medical nu a identificat victime, iar, din primele cercetări, incendiul ar fi izbucnit din cauza unui coș de fum defect sau neizolat termic față de materialele combustibile.”, informează ISU Argeș.
Știre inițială ora 08:09
Un incendiu de proporții a izbucnit pe parcursul nopții în orașul Costești, județul Argeș.
Potrivit informațiilor disponibile până la acest moment, flăcările s-au manifestat violent la o clădire, posibil o locuință cu etaj, focul fiind vizibil în special la nivelul acoperișului, unde ardea cu intensitate ridicată și foc deschis.
La fața locului au fost mobilizate echipaje de pompieri cu mai multe autospeciale de stingere, care au acționat pentru localizarea și lichidarea focului, precum și pentru împiedicarea propagării acestuia la clădirile învecinate.
Incendiu năprasnic la Costești: Flăcările au „înghițit” o vilă!
Până la această oră, nu au fost comunicate informații oficiale privind existența unor victime.
De asemenea, nu se cunosc încă date exacte despre pagubele materiale produse.
Pompierii urmează să stabilească posibila cauză a izbucnirii focului.
Revenim cu informații!
Știre în curs de actualizare
Imagini: Facebook/Politikia.ro




![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)










