Astăzi, de la ora 11:00, a avut loc o conferință de presă în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, în sala de ședințe a UPU Pitești. Tema întâlnirii a fost prezentarea raportului de activitate al unității medicale.
La conferință au participat:
– președintele PSD Argeș și al Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă,

– managerul Spitalului Județean de Urgență Pitești, Adrian Dumbravă,

– Costin Ștefan, director medical,

– administratorul public al CJ Argeș, Puiu Marius,

– Isabela Din, director financiar în cadrul spitalului,

– Cornelia Dinculescu, director de îngrijiri din cadrul unității spitalicești.

Printre subiectele abordate s-a numărat și completarea deficitului de personal medical, conducerea spitalului anunțând angajarea a 22 de medici noi, în specialități considerate deficitare.
Directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Pitești, Costin Ștefan, a declarat:
„Am investit în formarea continuă a personalului medical, în asigurarea de specialiști, conștienți că oamenii sunt cea mai importantă resursă a unei unități medicale.
Au fost angajați, fie prin concurs, fie prin transfer, un număr de 22 de medici, în diferite specialități.
Vorbim strict de specialitățile deficitare.
Au fost angajați:
4 medici în specialitatea ATI,
un medic în specialitatea hematologie,
un medic în specialitatea diabet zaharat,
un medic neonatologie,
un medic epidemiolog,
doi medici în specialitatea boli infecțioase,
patru medici specialitatea psihiatrie, unde aveam un deficit major de personal,
doi medici medicina dentară și un medic în specialitatea chirurgie.”
De asemenea, în cadrul conferinței de presă s-a discutat și despre extinderea Unității de Primiri Urgențe Pitești.

Directorul medical, Costin Ștefan, a adăugat următoarele precizări:
„Vreau să punctez din cele mai importante realizări din 2025.
Cea mai mare realizare a fost extinderea UPU, un lucru extraordinar pentru populația județului Argeș, mărindu-se capacitatea cu un număr de 13 paturi, precum și inaugurarea, de fapt relocarea, noului ambulatoriu de specialitate.”
Discuția completă pe ambele subiecte, din cadrul conferinței de presă, poate fi urmărită mai jos, începând cu minutul 5:25.




















![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesti.jpg)