Consiliul Județean Argeș urmează să valideze rezultatul examenului pentru ocuparea funcției de medic șef al Secției Cardiologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești.
Potrivit proiectului de hotărâre aflat pe ordinea de zi a Consiliului Județean Argeș, la examenul pentru ocuparea funcției s-a înscris și a fost declarată admisă dr. Adriana Laura Dănuleț, în vârstă de 43 de ani.

Rezultatul examenului este consemnat în procesul-verbal nr. 38341 din 4 august 2026, în care medicul este menționat cu rezultatul „Admis” pentru funcția de medic șef secție – Secția Cardiologie.
Medic șef al Secției de Cardiologie de la Spitalul Județean de Urgență Pitești
Prin proiectul de hotărâre, Consiliul Județean Argeș propune validarea rezultatului examenului, demers necesar pentru ocuparea funcției de conducere din cadrul uneia dintre cele mai importante secții ale Spitalului Județean de Urgență Pitești.
Secția de Cardiologie asigură diagnosticarea și tratamentul pacienților cu afecțiuni cardiovasculare, iar ocuparea funcției de medic șef este importantă atât pentru coordonarea activității medicale, cât și pentru buna organizare a echipei și a serviciilor oferite pacienților.
După aprobarea hotărârii de către Consiliul Județean Argeș, rezultatul examenului pentru ocuparea funcției de medic șef al Secției Cardiologie va fi validat oficial.
Consiliul Județean Argeș are în administrare 9 spitale, printre care și cel mai important din județ – Spitalul Județean de Urgență din Pitești.












