Un jandarm în vârstă de 40 de ani a decedat ieri, după ce i s-a făcut rău în timp ce se afla pe stradă.
În spațiul public au apărut imagini în care se poate observa cum bărbatul mergea, iar la un moment dat se prăbușește brusc, fără semne evidente prealabile.
Moartea subită a militarului a stârnit reacții puternice atât în rândul colegilor, cât și al organizațiilor sindicale din domeniul ordinii publice.
Pe rețelele sociale, SNPPPC a transmis următorul mesaj:
„Jandarm mort în timpul serviciului la 40 ani!
Stres, ore suplimentare, epuizare, zi, noapte, vânt, ploaie, ger, riscuri, interdicții toată cariera, drepturi neacordate, abrogate, plafonate, amânate!”
La rândul său, Jandarmeria Română a anunțat oficial decesul subofițerului și a transmis un mesaj de condoleanțe:
„Cu profundă tristețe anunțăm trecerea la cele veșnice a colegului nostru, plutonier adjutant Marian Spînu.
Îl vom păstra în amintirea noastră ca pe un camarad devotat, un profesionist care și-a îndeplinit datoria, cu seriozitate, responsabilitate și devotament.
Gândurile noastre se îndreaptă către familia îndurerată și către toți cei apropiați. Suntem alături de voi în aceste clipe grele. Dumnezeu să-l odihnească în pace.”
Imagini dramatice: jandarm de 40 de ani, mort în plină stradă
Reacții au venit și din partea Sindicatului Europol, care a făcut referire la măsurile guvernamentale privind activitatea angajaților din sistem:
„Încă o uniformă în minus.
Încă un tată care nu mai ajunge acasă.
40 de ani. Căzut în misiune.
Iar Ilie Bolojan vorbește despre „muncă până mai târziu”.
Mai târziu până când?
Până la epuizare? Până la infarct? Până la sicriu?
Din birou se calculează ani.
În stradă se pierd vieți.
Nu suntem privilegii.
Suntem risc asumat zilnic.
Dumnezeu să îl odihnească în pace! ”
Circumstanțele exacte ale decesului urmează să fie stabilite, cel mai probabil, în urma investigațiilor medico-legale.














