Argeș. Autoturism aflat în mers distrus de flăcări!
Astăzi, un autoturism aflat în mers a fost cuprins de flăcări în municipiul Câmpulung, la ieșirea spre localitatea Stoenești, Argeș.
Două echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Câmpulung au intervenit pentru stingerea incendiului.
La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii militari cu autospeciale de stingere, care au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului ce cuprinsese autoturismul.
Intervenția a fost una rapidă, iar flăcările au fost stinse înainte ca acestea să se extindă și să pună în pericol alte vehicule sau bunuri din apropiere.
Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime, fiind înregistrate doar pagube materiale.
Autoturismul a fost afectat în proporție de aproximativ 95%, fiind aproape complet distrus de incendiu.
Potrivit primelor cercetări efectuate la fața locului, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric.
Autoritățile reamintesc conducătorilor auto importanța verificării periodice a instalației electrice a autoturismelor, precum și a stării tehnice generale a vehiculelor, pentru prevenirea unor astfel de incidente.
Argeș. Autoturism aflat în mers distrus de flăcări!







![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/236x587pxBlack-Friday_epitesti.jpg)





