Forțele de ordine, razie amplă în Argeș: Amenzi în lanț
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au desfășurat acțiuni în sistem integrat, alături de jandarmi și reprezentanți ai altor instituții, pentru prevenirea și combaterea situațiilor de risc.
Scopul principal a fost menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, dar și reducerea faptelor antisociale.
Mii de persoane legitimate
Oamenii legii au acționat în zonele aglomerate, vizând prevenirea criminalității stradale, a faptelor de violență și a celor împotriva patrimoniului.
În cadrul controalelor, au fost legitimate 2.365 de persoane și verificate 1.813 autovehicule.
Amenzi de peste 230.000 de lei
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 1.105 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora depășind 234.000 de lei.
Cele mai multe amenzi, respectiv 988, au fost aplicate pentru încălcarea legislației rutiere.
Nereguli în trafic și ordine publică
De asemenea, 96 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, conform Legii 61/1991, restul fiind pentru alte abateri prevăzute de legislația în vigoare.
Acțiunile continuă
Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare, pentru descurajarea comportamentelor ilegale și creșterea siguranței cetățenilor.
Foto: descriptiv







![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxZiua_Copilului_epitesti.jpg)


