imm 263×587

Decizie crucială în Pitești: Ce se întâmplă cu ,,păcănelele”! OFICIAL

Exclusiv. Unde se mută ,,păcănelele" în Pitești

Consilierii locali din Pitești se reunesc joi, 23 aprilie, într-o ședință de îndată, în care unul dintre subiectele centrale îl reprezintă reglementarea activităților de jocuri de noroc la nivelul municipiului.

Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte care vizează modul în care aceste activități vor putea funcționa în perioada următoare.

930×122 LA COCOS
555×222 LA COCOS

Demersul vine după organizarea unei dezbateri publice de consultare, la care au participat atât reprezentanți ai autorităților locale, cât și operatori din domeniu, în contextul noilor prevederi legislative introduse prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/25 februarie 2026.

Vă invităm să (re)citiți amănunte pe marginea subiectului – AICI.

Primul punct aflat pe ordinea de zi vizeză interzicerea jocurilor de noroc în locații fizice pe raza municipiului Pitești.

Mai exact, propunerea presupune oprirea funcționării sălilor de jocuri și a agențiilor de pariuri în spații deschise publicului, precum și blocarea acordării de noi autorizații.

Pentru operatorii care au deja licențe în vigoare sunt prevăzute perioade de tranziție, aceștia urmând să își continue activitatea doar până la expirarea autorizațiilor, după care nu vor mai putea funcționa.

Inițiatorii proiectului invocă impactul pe care aceste activități îl au asupra comunității, de la probleme sociale până la afectarea ordinii publice.

În același timp, decizia se bazează pe noile prevederi legale care permit autorităților locale să stabilească dacă și în ce condiții pot funcționa jocurile de noroc, se arată în document.

Eurial 930 x 122 eurial
555×222 LA COCOS

Datele incluse în document arată că, în prezent, în Pitești există aproximativ 127 de astfel de locații, cu peste 500 de angajați, ceea ce arată amploarea fenomenului la nivel local.

Cel de-al doilea proiect aflat pe ordinea de zi vizează stabilirea condițiilor clare în care activitățile de jocuri de noroc mai pot funcționa în municipiul Pitești.

Documentul prevede că aceste activități nu vor mai fi permise în spații obișnuite, ci doar în locații bine definite, respectiv în interiorul hotelurilor sau în centre comerciale mari care îndeplinesc anumite criterii stricte, așa cum a precizat recent și edilul Cristian Gentea.

Practic, administrația locală încearcă să limiteze răspândirea sălilor de jocuri și să le concentreze în zone controlate.

Pentru a funcționa, operatorii vor avea nevoie, printre altele, atât de licență emisă la nivel național, cât și de autorizație locală de la Primăria Pitești.

Aceasta se acordă pe o perioadă de un an și poate fi retrasă dacă nu sunt respectate condițiile impuse.

Taxa locală anuală pentru autorizarea activităților de jocuri de noroc se stabilește la nivelul de 2500 lei/mp/an, calculată la suprafața spațiului în care se va desfășura activitatea de jocuri de noroc, exprimată în metri pătrați, declarată în releveu depus, se mai arată în document.

930X122 MAIA
https://hevy.ro/ 555x222px

Regulamentul stabilește și o serie de obligații pentru operatori, de la respectarea normelor de ordine publică până la afișarea autorizațiilor și plata la timp a taxelor.

În paralel, Poliția Locală va avea atribuții de control și verificare a respectării acestor reguli.

În ceea ce privește locațiile eligibile, documentul include o listă clară a marilor centre comerciale unde astfel de activități ar putea funcționa:

 – Argeș Mall – str. Tudor Vladimirescu nr. 37

– Vivo Mall – Calea București nr. 36

– Pitești Shopping Park – Bd. Nicolae Bălcescu nr. 180 B

570x90px https://hevy.ro/
263 x 587 eurial