Update ora 11:34
,,Lucrările se efectuau pentru consolidarea unui pod peste un pârâu.
În aceste momente, cetățenii s-au întors în locuințe. Pompierii le-a recomandat acestora să aerisească spațiile și să nu folosească surse de foc.
În continuare, colegii noștri sunt la locul intervenției pentru asigurarea măsurilor specifice din competență.”, transmite ISU Argeș.
Știre inițială ora 11:22
Pompierii din Rucăr au fost solicitați să intervină de urgență pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, după avarierea unei conducte de gaze.
Incidentul s-a produs în timpul unor lucrări desfășurate în zonă, care au dus la fisurarea conductei și la apariția unor pierderi de gaz.

Pierderi de gaze și măsuri imediate
La fața locului au intervenit echipaje din cadrul Punctului de Lucru Rucăr, care au constatat scurgeri de gaze din conducta afectată.
În aceste condiții, a fost anunțat de urgență distribuitorul de gaze, pentru remedierea situației și limitarea riscurilor.
Evacuări preventive și perimetru de siguranță
Pentru a evita producerea unor incidente, pompierii au balizat zona și au instituit un perimetru de siguranță.
Aproximativ 100 de persoane au fost evacuate preventiv din gospodăriile aflate în apropiere, dar și din mai multe spații comerciale din zonă.
Alimentarea cu gaz, oprită temporar
Ulterior, echipele distribuitorului au intervenit și au întrerupt alimentarea cu gaze naturale în zona afectată.
Măsura a fost necesară pentru eliminarea oricărui pericol de explozie.
Forțe mobilizate la intervenție
La misiune au participat o autospecială de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, precum și un echipaj CBRN, specializat în gestionarea situațiilor cu risc chimic, biologic, radiologic sau nuclear.
Situația este monitorizată în continuare de autorități.












