Beat mort la volan pe străzile din Argeș!
Un bărbat de 48 de ani este cercetat penal după ce a fost depistat de polițiști conducând sub influența alcoolului pe o stradă din Curtea de Argeș.
Incidentul s-a petrecut pe 19 iulie, când polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada 1 Decembrie 1918.
În timpul verificărilor, oamenii legii au observat indicii care sugerau că șoferul consumase băuturi alcoolice înainte de a urca la volan.
Dosar penal și permis suspendat
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, limita peste care fapta intră în sfera penală.
Ulterior, acesta a fost transportat la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, analizele urmând să stabilească alcoolemia în sânge și încadrarea juridică finală a faptei.
Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului. Totodată, polițiștii i-au eliberat o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, fără drept de circulație.
Ancheta este în desfășurare, iar oamenii legii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta și dispunerea măsurilor prevăzute de lege.
Foto: descriptiv
![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxEveniment_BTS_epitesti.jpg)









