263×587 grota rece

Ce nu spune Bogdan Velcescu despre funcția de viceprimar din Pitești

Ce nu spune Bogdan Velcescu despre funcția de viceprimar din Pitești

Consilierii locali din Pitești sunt convocați astăzi, 27 aprilie 2026, într-o ședință în care urmează să fie ales cel de-al doilea viceprimar al municipiului.

Procedura se va desfășura prin vot secret, conform prevederilor Codului Administrativ, iar decizia este așteptată în contextul unor speculații apărute deja în spațiul public privind posibilele nominalizări.

Eurial 930 x 122 eurial
Eurial 555 x222

În prezent, una dintre funcțiile de viceprimar este ocupată de Lucrețiu Tudor (PSD), iar pentru cel de-al doilea post au apărut informații potrivit cărora Ion Dumitrache, consilier local AUR, ar putea fi propus pentru această funcție.

Redacția noastră a scris despre acest subiect și, AICI: Pitești: Bătălia pentru funcția de viceprimar a început

Contactați vineri de directorul publicației noastre, Alex Ivan, pentru un punct de vedere, atât Ion Dumitrache (foto), cât și liderul AUR Argeș, Bogdan Velcescu, au declarat că nu exista, la acel moment, o confirmare oficială privind o astfel de nominalizare sau negocieri în acest sens.

Ion Dumitrache, consilier local AUR

Amănunte – AICI.

Astăzi, în contextul apariției în presa locală a informațiilor potrivit cărora Ion Dumitrache ar urma să fie desemnat viceprimar, Alex Ivan a luat din nou legătura cu Bogdan Velcescu, președintele AUR Argeș, pentru un punct de vedere actualizat.

Întrebat ce s-a întâmplat între timp cu această posibilă desemnare, liderul AUR Argeș a declarat:

930X122 MAIA
555×222  MAIA

Bogdan Velcescu, președinte AUR Argeș

„Ce să se întâmple? Nimic.

Nu am nicio treabă. (…) Șanse foarte mari bazate pe ce? Avem articole în presa locală din Argeș de mă doare capul.

Deci, ca să fie lucrurile lămurite.

În momentul în care am văzut ordinea de zi și s-a anunțat că avem pe ordinea de zi viceprimar, am avut ședință, cu ocazia ședinței de la biroul județean, că s-a nimerit să fie în termen, și am susținut și am văzut sprijin din partea conducerii județene că, în cazul în care într-adevăr rămâne pe ordinea de zi, că ne așteptam să fie retrasă sau orice, propunerea noastră pentru viceprimar o să fie Dan Dumitrache.

Dar mai departe atât….

Adică asta a fost o decizie internă, a noastră (…) să nu avem doi candidați, să zic, să se trezească doi dintre ei că vor ei.

930 x122 grota rece
New Profesional Consult-555×222

Și am zis că, dacă rămâne în picioare și dacă avem chestia asta pe ordinea de zi, noi îl sprijinim pe Dan.

Mai departe… adică decidem intern că Dan e varianta noastră de la AUR.”

Întrebat dacă a purtat personal discuții sau negocieri cu primarul Cristian Gentea, Bogdan Velcescu a precizat:

„Repet, dacă era de negociat, negociam când am avut primul vot, atunci. (…)

Nu am nicio negociere.”

În legătură cu posibilitatea ca negocieri să fi avut loc fără știrea sa, la nivelul organizației din Argeș, Bogdan Velcescu a declarat:

„Nu cred, deși nu mă mai miră nimic în 2026, dar, în caz de ceva, e o chestiune internă a lor, acolo, în primărie.
Că altfel n-am… (…)

930X122 MAIA
555×222 LA COCOS

Cred că se va propune el, că asta e ideea, dacă rămâne punctul pe ordinea de zi și se intră efectiv în lucrări cu acest proiect, și nu va fi retras, el se va propune, după care se merge la vot.

Asta am spus, avem o decizie în biroul județean, ca în cazul în care acest punct rămâne pe ordinea de zi și e valabil și nu e vreo figură, vreo schemă, să intre la vot și cine iese, iese.
N-am o problemă (n.r. dacă iese).

Informații în spațiul public am avut, inclusiv că eu sunt milionar în euro, dar dacă vă uitați în declarația mea de avere, o să rămâneți stupefiați (…)

Presa locală, când are chef de băgat bățul prin gard, se pricepe de minune, asta nu înseamnă că și așa e. (…)

Ar fi interesant dacă ar fi așa. Oricum, o să fie interesant.

Deci, repet, dacă PNL-ul nu și-a făcut cărți, USR-ul presupun că nu mai are ce să mai facă (…), și dacă iese la nostru pentru că s-au înțeles ei în sală, deja încep să mă uit altfel la Dan Dumitrache.

Zic… <<stai așa, că eu nu te știam talentat pe subiectul ăsta. Aveam impresia că esti avocat pe cadastru și pe alea, dar nu politic.

930X122 MAIA
New Profesional Consult-555×222

Dacă așa e treaba, încep să mă uit altfel la el, fără glumă, fără mișto.”, a declarat , în exclusivitate pentru ePitești.ro, Bogdan Velcescu, liderul AUR în județul Argeș.

Rezultatul urmează să fie decis în ședința de luni, 27 aprilie, prin votul consilierilor locali din Pitești.

Până la acel moment, în absența unor negocieri confirmate oficial, toate variantele rămân în discuție.

Ce nu spune Bogdan Velcescu despre funcția de viceprimar din Pitești

570×90 LA COCOS
263×587-2 Grota Rece