Scandal monstru în Argeș!
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au reținut doi tineri, de 28 și 22 de ani, într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni.
Aceștia sunt cercetați pentru loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Incidentul a avut loc în data de 28 aprilie, în jurul orei 15:30, în centrul orașului, într-o zonă intens circulată.
Potrivit anchetatorilor, conflictul ar fi izbucnit pe fondul unei șicane în trafic, iar cei doi ar fi folosit un obiect contondent pentru a agresa un alt bărbat.
Reținuți pentru 24 de ore după administrarea probelor
În urma administrării probatoriului și a parcurgerii etapelor procesuale, cei doi suspecți au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.
Persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o soluționare definitivă a cauzei.
Scandal monstru în Argeș!
Foto: descriptiv





![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)







