În Aula Universității „Constantin Brâncoveanu” din Pitești a avut loc, în această după-amiază, cu începere de la ora 11.00, lansarea regională a programului opțional „Educație pentru viață: Alege! Acționează! Inspiră!”, disciplină care va putea fi studiată de elevii din clasele V–VII începând din septembrie 2026.

Evenimentul a reunit profesori, directori de școli, părinți și reprezentanți ai sistemului educațional, județul Argeș fiind printre primele din țară implicate în implementarea acestui program.

La lansare au participat Florin Băcioiu, coordonatorul programului la nivel național, Olimpia Doru, manager regional Maxwell România – Argeș, și Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general al ISJ Argeș.
Noua disciplină își propune să îi ajute pe copii să înțeleagă mai bine situațiile din viața de zi cu zi și să ia decizii mai bune:
,,Programul este dezvoltat la nivel național de Asociatia Maxwell Romania, iar în județul Argeș prinde viață printr-un parteneriat educațional solid, construit alături de Inspectoratul Scolar Județean Argeș – ISJ Argeș și cadrele didactice implicate activ în formarea elevilor.
Este un demers construit în logica colaborării: nu înlocuiește școala și familia, ci le completează, oferind instrumente concrete pentru educația pentru viață.

– Abilități de viață reală
– Caracter și responsabilitate
– Alegeri conștiente pentru viitor
De ce contează? Pentru că între cunoștințe și caracter, între informație și decizie bună, e nevoie de cineva care să-i învețe pe copii să aleagă, să acționeze și să inspire.”, susțin inițiatorii.

Noua disciplină este gândită ca un sprijin practic pentru elevi, prin teme apropiate de provocările cotidiene: modul în care comunică, relaționează, își gestionează emoțiile sau își asumă responsabilitatea pentru propriile decizii.
Cei implicați în proiect spun că obiectivul este dezvoltarea unor competențe care să îi ajute pe copii nu doar în școală, ci și în viața de zi cu zi, astfel încât aceștia să devină mai încrezători, mai echilibrați și mai pregătiți pentru alegerile viitorului.

Programul urmează să fie introdus începând din septembrie 2026, Argeșul fiind printre primele județe implicate în acest demers educațional.


![[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/930x122pxCampanie-Fashion-Mai_epitesti.jpg)











