În cadrul programului național „Școala altfel”, elevii clasei a IV-a B de la Școala Gimnazială „Matei Basarab” din Pitești au pornit, astăzi, de la ora 11:00, la colindat, poposind la sediul Inspectoratului Școlar Județean Argeș.

Micii colindători au fost însoțiți de doamna învățătoare Monica Coman, alături de directorul unității de învățământ, Elena Oda, precum și de părinți ai copiilor, care au susținut această minunată inițiativă.

La ISJ Argeș, elevii au fost întâmpinați cu căldură de Dumitru Tudosoiu, inspector școlar general, împreună cu alți inspectori, gazdele declarându-se bucuroase să asculte programul artistic pregătit cu atenție și dăruire de copii, sub îndrumarea cadrelor didactice.

Vizibil emoționat, inspectorul școlar general Dumitru Tudosoiu a transmis următorul mesaj:
„Ați cântat și cu mâinile, asta înseamnă că v-a plăcut ceea ce ați făcut.
Nouă ne-ați transmis energia aceasta, să știți, că s-a văzut de aici. Cred că suntem la sentimentul tuturor colegilor mei și al părinților voștri.
S-a văzut că ați cântat cu bucurie și cu drag și nu știm cum să vă întoarcem aceeași bucurie către voi, decât cu urările de bine, cu mulțumirile pentru că ați venit la noi în instituție să ne faceți ziua frumoasă și să ne luminați sărbătorile.
Să le mulțumim doamnelor voastre care v-au coordonat, în principal doamnei învățătoare și doamnei director, să le mulțumim părinților voștri că v-au susținut în această mică acțiune pe care ați făcut-o.
Și eu vă recomand să vă apucați serios de colindat, pentru că sunteți foarte buni. Adică să mergeți și la alte instituții, pentru că veți avea succes garantat.”
Așa cum cere datina, după ce au colindat, copiii nu au plecat cu mâinile goale. Aceștia au primit din partea Inspectoratului Școlar Județean Argeș pachețele cu dulciuri și produse tradiționale de sărbători, iar gazdele, încântate de felul în care au colindat, i-au invitat să revină și anul viitor.














