Conducerea Spitalul Județean de Urgență Pitești informează pacienții că luni, 1 iunie 2026, activitatea cabinetelor din cadrul Ambulatoriului de Specialitate va fi suspendată, ca urmare a zilei libere legale acordate cu ocazia celei de-a doua zile de Rusalii și a Zilei Copilului.
Potrivit reprezentanților unității medicale, consultațiile și serviciile oferite în ambulatoriu nu vor fi disponibile pe parcursul zilei de luni, urmând ca activitatea să fie reluată în program normal începând de marți, 2 iunie.
Măsura este aplicată în conformitate cu prevederile legislației în vigoare privind zilele de sărbătoare legală.
Pacienții sunt asigurați însă că asistența medicală nu va fi afectată în ceea ce privește cazurile urgente.
Continuitatea serviciilor medicale va fi asigurată prin liniile de gardă, secțiile spitalului și Unitatea de Primiri Urgențe, care vor funcționa fără modificări, în regim normal.
Reprezentanții spitalului le recomandă persoanelor care aveau programări în Ambulatoriul de Specialitate să țină cont de această modificare și să contacteze unitatea pentru eventuale reprogramări, dacă este necesar.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești mulțumește pacienților pentru înțelegere!










