Eurial 263×587

Medicul Cătălin Ușurelu: „Inima nu mai ține cont de vârstă”. Avertismentul de ultim moment

Medicul Cătălin Ușurelu: „Inima nu mai ține cont de vârstă”. Avertismentul de ultim moment

Dr. Cătălin Ușurelu, medic cardiolog intervenționist la Spitalul Județean de Urgență Pitești, atrage atenția asupra unui fenomen tot mai îngrijorător: bolile cardiovasculare apar la vârste tot mai mici.

Astăzi, de Ziua Mondială a Inimii, medicul vorbește despre importanța prevenției și despre pacienții tineri care ajung la spital cu probleme cardiace severe.

IMM 930×122
fngcimm BANNER_IULIE 555×222

„În fiecare zi noi avem aici pacienți care vin cu tot felul de probleme, de cele mai multe ori e vorba de pacienți cu infarct miocardic acut. Vârsta la care aceste afecțiuni apar a început să scadă oarecum progresiv.

Avem pacienți din ce în ce mai tineri și, chiar în urmă cu o zi, colegii mei au tratat un astfel de pacient foarte tânăr, de numai 35 de ani”, spune dr. Cătălin Ușurelu.

Medicul, care are peste 15 ani de experiență în cadrul Spitalului Județean de Urgență Pitești, spune că multe dintre aceste situații ar putea fi evitate prin controale și schimbarea unor obiceiuri.

„Mi-am dat seama în ultimii 15 ani de când sunt în acest spital că foarte multe din aceste evenimente ar fi putut să fie, de fapt, evenimente prevenibile.”

Aproximativ 2.500 de pacienți tratați anual la Cardiologie

La Spitalul Județean de Urgență Pitești, Cardiologia este secția cu cel mai mare număr depacienți tratați anual, aproximativ 2.500 de persoane.

Pentru cazurile care necesită îngrijire specializată, Secția Cardiologie, USTACC și Laboratorul de Angiografie și Cardiologie Intervențională lucrează împreună. În laborator sunt realizate anual peste 1.500 de proceduri intervenționale, inclusiv pentru pacienți cu forme complexe de boală coronariană.

În 2026, activitatea a beneficiat și de o investiție importantă: angiograful existent a fost înlocuit cu un angiograf de ultimă generație, care oferă noi posibilități de diagnostic și tratament.

930×122 LA COCOS
555*222 supernova

„Să nu mai fumeze, să facă sport, să mănânce sănătos”

Pentru dr. Cătălin Ușurelu, prevenția trebuie să înceapă cu mult înainte ca pacientul să ajungă în spital.

„Îi învățăm pe pacienții noștri să facă ceea ce trebuie, să nu mai fumeze, să facă sport, să mănânce sănătos și bineînțeles să se investigheze.”

Medicul recomandă verificarea periodică a tensiunii arteriale, iar după vârsta de 40 de ani, cel puțin o dată pe an, efectuarea profilului lipidic și a glicemiei. Renunțarea la fumat, mișcarea și alimentația sănătoasă sunt, de asemenea, importante pentru reducerea riscului cardiovascular.

Mesajul Zilei Mondiale a Inimii din 2026 este „Bolile de inimă pot trece neobservate. Nu ratați niciun semn!” Iar atunci când apar simptome îngrijorătoare, acestea nu trebuie ignorate. În cazul unei urgențe medicale, se apelează 112.

Dr. Cătălin Ușurelu face parte din echipa Laboratorului de Angiografie și Cardiologie Intervențională de la Spitalul Județean de Urgență Pitești, alături de dr. Elvis Gabriel Boțu și dr. Gabriel Stănică, echipă care tratează anual numeroși pacienți cu afecțiuni cardiovasculare.

Medicul Cătălin Ușurelu: „Inima nu mai ține cont de vârstă”. Avertismentul de ultim moment

Eurial 930 x 122 eurial
New Profesional Consult-555×222
570 X 90 CAPRA 3
263 x 587 eurial