Un bărbat de 32 de ani din Pitești s-a ales cu dosar penal și sancțiuni contravenționale după ce a încercat să scape de un echipaj al Poliției Rutiere.
Incidentul a avut loc pe 12 iulie, pe Calea Câmpulung, unde șoferul a fost surprins de aparatul radar circulând cu 95 km/h într-o zonă în care limita legală este de 50 km/h.
Polițiștii i-au făcut semnal regulamentar de oprire, însă acesta a refuzat să tragă pe dreapta și și-a continuat deplasarea. Agenții au pornit imediat în urmărirea autoturismului, iar după scurt timp au reușit să îl depisteze și să îl blocheze în trafic.
Alcool peste limita penală și dosar penal
După oprire, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest.
Rezultatul a indicat o valoare mai mare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care au avut loc faptele.
Amendat și pentru viteză
Pe lângă dosarul penal, șoferul a fost sancționat contravențional pentru depășirea limitei legale de viteză și pentru că nu a respectat semnalul de oprire al polițiștilor rutieri, abateri prevăzute de legislația privind circulația pe drumurile publice.
A fugit de Poliție și a fost prins spectaculos! Ce a făcut un șofer din Pitești
Foto: descriptiv



![[570x90px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2025/10/570x90pxKV-de-Summer_Sale_2026_epitesiti.jpg)







