HerasMed (930 x 122 px)

copii

COPII CU DIZABILITĂȚI DIN ARGEȘ, ÎN VIZITĂ LA PALATUL VICTORIA

Așa cum au promis, ministrul Educației, Remus Pricopie, și deputatul argeșean Mircea Drăghici i-au dus pe câștigătorii Cupei Abilității în vizită la Guvernul României. Astăzi, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, un grup de 24 de elevi și profesori de la Școala Gimnazială Specială Marina din Curtea de Argeș, de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă “Sfântul Nicolae” din Câmpulung Muscel și de la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sfânta Filofteia” din Ștefănești au fost primiți în vizită la Palatul Victoria de prim-ministrul Victor Ponta și de ministrul Educației.

Citiți și: Bătălia pentru Guvern: Cele trei posibile scenarii dezvăluite!

“An de an am sărbătorit Ziua Copilului cu mare bucurie și cu dorința de a le oferi micuților amintiri de neuitat. Dacă anul precedent am organizat o petrecere cu teatru, muzică și personaje din desene animate pentru copiii din Nucşoara, Berevoeşti, Aninoasa şi Corbi, de această dată am respectat promisiunea făcută elevilor care au câștigat premii la Cupa Abilității, eveniment desfășurat pe 7 mai în Curtea de Argeș, destinat persoanelor cu dizabilități.”, afirmă social-democratul Mircea Drăghici, chestor al Camerei Deputaților.

“De foarte multe ori, fiind cuprinși de problemele zilnice sau de greutăți întâmpinate la locul de muncă, poate că nu acordăm atenția cuvenită micuților noștri. Indiferent de cât de multe probleme întâmpinăm, zâmbetul sincer de copil reprezintă cel mai bun remediu pentru orice supărare. Copiii de astăzi sunt viitorul de mâine și voi continua să susțin importanța promovării unui stil de viață sănătos, a educației și a sprijinului acordat dezvoltării armonioase a copiilor noștri. Cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, le doresc tuturor mulți ani fericiți, cu reușite și împliniri.”, adaugă parlamentarul, totodată consilier onorific al premierului pe probleme care țin de industria auto. Porțile Palatului Victoria sunt azi deschise pentru copii.

Citiți și: Înfiorător! Și-a omorât copilul într-un accident rutier intenționat!

Eurial 555 x222
eurial 570×90