Argeș: Unde pot beneficia copiii de tratamente stomatologice de bază gratuite
Părinții din Argeș pot găsi mai ușor cabinetele stomatologice unde copiii pot beneficia de tratamente de bază decontate integral de stat.
Potrivit datelor centralizate pe platforma DentalMap, realizată de tânărul dezvoltator de software Ștefan Dobrotă împreună cu prietena sa, medic stomatolog, în județ sunt identificate 94 de cabinete care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate și pot deconta servicii stomatologice.
Conform datelor prezentate de platformă și citate de edupedu.ro – detalii, AICI – , Argeșul are în total 298 de cabinete stomatologice, dintre care 172 sunt în Pitești. Alte 94 de cabinete sunt în restul localităților din județ, iar serviciile acestora pot fi consultate în funcție de localitate, adresă și datele de contact disponibile.
Argeș: Unde pot beneficia copiii de tratamente stomatologice de bază gratuite
Potrivit legislației în vigoare, copiii cu vârsta de până la 18 ani beneficiază de decontarea integrală a tratamentelor stomatologice de bază prevăzute în pachetul de servicii, dacă se adresează unui cabinet care are contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Pentru aceste servicii nu este necesar bilet de trimitere.
Ștefan Dobrotă, fondatorul DentalMap, a explicat pentru Edupedu.ro că mulți părinți nu cunosc acest drept, iar cei care știu despre gratuitate întâmpină dificultăți în identificarea cabinetelor care au contract cu CNAS.
Listele publicate de casele județene de asigurări conțin uneori denumirea juridică a firmei, fără numele sub care funcționează cabinetul și, în unele cazuri, fără un număr de telefon. Platforma își propune să simplifice căutarea și să le permită părinților să identifice mai repede un cabinet la care pot solicita tratamente decontate.
Argeș: Unde pot beneficia copiii de tratamente stomatologice de bază gratuite
Un aspect important semnalat de inițiatorul platformei este că fondurile alocate cabinetelor pentru serviciile decontate sunt lunare și se pot epuiza înainte de sfârșitul lunii. Din acest motiv, părinții sunt sfătuiți să contacteze cabinetele încă de la începutul lunii și să verifice dacă mai există fonduri disponibile.
De asemenea, controalele stomatologice nu ar trebui amânate până la apariția durerii. Un exemplu este sigilarea primilor molari permanenți, care apar, de regulă, în jurul vârstei de 6 ani. Potrivit lui Ștefan Dobrotă, această procedură este decontată integral pentru copii, în condițiile prevăzute de pachetul de servicii.
Argeș: Unde pot beneficia copiii de tratamente stomatologice de bază gratuite
Pe DentalMap, părinții pot consulta cabinetele stomatologice din Pitești, Câmpulung, Curtea de Argeș, Mioveni, Ștefănești și alte localități din județ. Platforma centralizează informații despre adrese, date de contact, servicii și program, acolo unde acestea sunt disponibile.
Lista cabinetelor cu contract CNAS este un punct de plecare pentru părinții care vor să afle unde pot beneficia copiii de tratamente stomatologice decontate. Înainte de programare, este recomandat să confirme telefonic serviciile disponibile și existența fondurilor pentru luna respectivă.







![[236x587px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/263x587pxJoi_epitesti.jpg)





![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxJoi_epitesti.jpg)
