Copiii în fața unui pericol iminent!
Temperaturile extreme pot deveni periculoase pentru copii, în special pentru bebeluși și sugari, care își reglează mai greu temperatura corpului.
Specialiștii atrag atenția că măsurile de protecție trebuie adaptate vârstei copilului, iar expunerea la soare în orele de vârf trebuie evitată.
Bebelușii au nevoie de atenție specială
Pentru copiii cu vârsta sub șase luni, medicii recomandă evitarea plimbărilor între orele 11:00 și 18:00.
Dacă ieșirea este necesară, aceasta trebuie făcută doar în zone umbrite, iar bebelușul trebuie îmbrăcat în haine lejere, din materiale naturale, care acoperă pielea.
Capul, fața și gâtul trebuie protejate cu o pălărie cu boruri largi. În cazul sugarilor mai mari de șase luni, crema cu protecție solară poate fi folosită doar după recomandarea medicului pediatru.
Hidratarea și protecția împotriva soarelui sunt esențiale
Copiii mai mari trebuie să consume lichide în mod regulat, fără să aștepte senzația de sete.
De asemenea, sunt recomandate haine deschise la culoare, ochelari de soare cu protecție UV și aplicarea unei creme de protecție solară potrivite vârstei.
Părinții sunt sfătuiți să aleagă locuri umbrite pentru joacă și să limiteze activitățile fizice în intervalele cu temperaturi ridicate.
Dacă un copil prezintă amețeală, somnolență, febră, piele fierbinte sau alte semne de insolație, acesta trebuie mutat imediat într-un loc răcoros și, dacă simptomele persistă, este necesară evaluarea medicală.
Copiii în fața unui pericol iminent!
Sursa: euronews
Fotore: dreamstime.ro






![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxKVGeneral_epitesti-1.jpg)





