hevy 263x587px

Măsura incredibilă care a revoltat părinții: Ce se întâmplă cu alocațiile

Măsura incredibilă care a revoltat părinții: Ce se întâmplă cu alocațiile

Un proiect de lege depus recent la Senatul României propune schimbări majore în sistemul de sprijin financiar acordat copiilor, vizând atât reducerea alocațiilor, cât și introducerea unei noi forme de stimulent pentru frecventarea școlii.

Potrivit inițiativei legislative, alocația de stat pentru copiii cu vârste între 3 și 18 ani ar urma să fie redusă la 100 de lei, de la nivelul actual de 292 de lei.

930 x122 grota rece
555×222  MAIA

În paralel, proiectul introduce o „bursă de prezență” în valoare de 250 de lei, destinată copiilor care merg constant la școală și au rezultate bune la purtare.

Noua bursă ar urma să fie acordată preșcolarilor și elevilor care frecventează cursurile și obțin media 10 la purtare sau calificativul „foarte bine” la finalul anului școlar. Scopul măsurii este de a încuraja participarea activă la educație și de a reduce abandonul școlar.

Măsura incredibilă care a scandalizat părinții: Ce se întâmplă cu alocațiile

Conform proiectului, frecventarea cursurilor înseamnă prezența zilnică la școală, cu excepția absențelor motivate. În cazul preșcolarilor, sunt acceptate cel mult cinci absențe nemotivate pe lună fără pierderea dreptului la bursă, arată newsweek.ro.

Un alt aspect important este că bursa de prezență ar urma să fie acordată inclusiv în perioada vacanțelor, cu excepția situațiilor în care elevii depășesc limitele de absențe stabilite de regulamentele școlare.

Părinți revoltați

Măsura a stârnit deja un val de reacții printre părinți, mai ales în mediul online, unde mulți își exprimă nemulțumirea față de situație și critică decizia autorităților, considerând-o nedreaptă pentru copii și familii:

„Mai bine s-o ia de tot, ca să-și ia de grijă și să-i sature pe ăștia care dorm în Parlament.”

„Nu sunt vinovați ei că propun. Noi suntem vinovații.”

930 x122 grota rece
https://hevy.ro/ 555x222px

Nu suntem în stare să ne unim toți, să ieșim în stradă și să ne cerem drepturile.”

„Mi-e scârbă de tot ce se întâmplă.

„Au tăiat bursele la copii cu medii peste 9,50 și la olimpici. Oare țara asta fix din banii ăia își revenea?”

„În loc să o mărească, pentru că nu ai ce face în ziua de azi cu 290 de lei, ei nu știu cum să mai ia din gura copiilor.”, sunt doar câteva dintre comentarii.

Pe de altă parte, există și părinți care susțin măsura, considerând că aceasta i-ar putea determina pe elevi să acorde mai multă atenție școlii și mai puțin tentațiilor precum jocurile de noroc sau ieșirile în baruri, unii dintre ei atrăgând totodată atenția asupra riscului de abandon școlar.

Dacă va fi adoptat, proiectul ar urma să intre în vigoare începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2027. Până atunci, inițiativa trebuie să parcurgă întreg procesul legislativ în Parlament.

Inițiatorii susțin că schimbarea ar transforma actualul sistem, considerat pasiv, într-unul care recompensează implicarea în educație, însă propunerea ar putea genera controverse, în special din cauza reducerii semnificative a alocațiilor.

[930x122px]Campanie-vânzări-Ursuleți_epitesti
555*222 supernova

Măsura incredibilă care a revoltat părinții: Ce se întâmplă cu alocațiile

New Profesional Consult 570×90
263×587 MAIA