930 x122 grota rece

alegeri

PESEDIMEA ARGEȘEANĂ ÎȘI LINGE RĂNILE

Florin Tecău, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, se declară dezamăgit de rezultatul votului pentru alegerea preşedintelui ţării, dar spune că a venit momentul ca PSD Argeş să primească mai mult de la centru ținând cont de faptul că și de această dată stânga, prin Victor Ponta, a câștigat aici.

Citiți și: S-a întâmplat astăzi la Mioveni! Se schimbă totul!

„Este votul poporului. Eu le mulţumesc argeşenilor că au ieşit la vot şi colegilor, primarilor din partid pentru modul în care au făcut campanie şi pentru rezultatul obţinut în Argeș. Rezultatul de la nivel naţional dă un semnal că este necesară schimbarea clasei politice. E important ca de acum înainte interesul poporului să fie pe primul plan, iar nu interesele personale. Este important să fim alături de oameni. Nu cred că Guvernul va fi dat jos, dar e clar că în PSD trebuie făcută o analiză serioasă.

Mă voi bate de acum pentru interesele organizaţiei şi ca judeţul să fie recunoscut la adevărata sa valoare la nivel naţional, atât din punct de vedere politic, cât şi economic şi al resurselor umane.”, ne-a spus Florin Tecău, care este şi secretar general al PSD Argeş.

Citiți și: Primarul Dănuț Stroe și-a lansat o nouă candidatură în Bradu

Candidatul Alianţei PSD-UNPR-PC, Victor Ponta, a obţinut în Argeș 204.051 de voturi (59, 28%), în vreme ce candidatul ACL (PNL-PDL), Klaus Iohannis, a obţinut 140.169 de voturi (40, 72%).

[555x222px]KV_WinterSale_epitesti

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90