Ninsorile care cad de aseară au depus strat de zăpadă în Argeș.
Cel mai consistent este în zona de munte a județului. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în munții Făgăraș, la 2.000 de metri altitudine, la ora 8 stratul măsura 91 de centimetri. În zona Dedulești-Morărești la aceeași oră stratul de zăpadă atingea 33 de centimetri. În Pitești stratul de zăpadă era de 21 de centimetri, în Curtea de Argeș, de 19 centimetri, iar în Câmpulung Muscel, de 6 centimetri. Ninge în continuare în bună parte din Argeș, inclusiv în Pitești, unde temperatura aerului este cu puțin peste 0 grade Celsius.
Amintim că Argeșul, la fel ca mare parte din țară, se află sub cod galben de ninsori, precipitații mixte, polei și intensificări ale vântului. Codul este valabil până luni, 29 decembrie, la ora 23.








![[270x300px]TârgDeJucării_epitesti](https://epitesti.ro/wp-content/uploads/2024/04/270x300pxBlack-Friday_epitesti.jpg)




