New Profesional Consult 930 x 122

Arges

„MASCAȚII” DE LA POLIȚIE, LA DATORIE DE ÎNVIERE ȘI PAȘTE

De Înviere și de Paște peste 330 de poliţişti vor fi în teren în Argeș, ca număr suplimentar față de dispozitivul obișnuit.

Citiți și: „Fenomenul” de azi, o excepție în luna ce urmează!

În această perioadă mai bine de 270 de poliţişti de la Ordine Publică vor acţiona zilnic pentru prevenirea şi combaterea cerşetoriei, a comerţului ilicit și a altor fapte antisociale.

De asemenea, peste 40 de poliţişti de la Rutieră se vor afla zilnic în trafic. Pe drumurile din judeţ vor fi prezente mai multe autospeciale echipate cu aparate radar.

Citiți și: Oameni împietriți de frică la Vidraru! Un urs era „alergat” de o mașină pe baraj

Totodată, 28 de poliţişti ai Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Serviciului Acţiuni Speciale („mascații”) vor fi la datorie pentru a preveni şi combate infracţiunile de natură judiciară şi economică şi infracțiunile la regimul armelor şi muniţiilor.

În zilele următoare, în care vor fi organizate procesiuni şi ceremonii religioase ocazionate de Sărbătoarea Învierii, Poliția Argeş va asigura ordinea și liniștea publică. La fiecare dintre procesiuni, în vecinătatea bisericilor, vor fi prezenţi poliţişti care vor acţiona pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale şi pentru asigurarea fluenţei traficului rutier.

555 X 222 CAPRA

Comentarii

Comentariiile care conțin cuvinte injurioase/jignitoare și/sau acuzații, nu vor fi publicate pe site. Mai mult decât atât, cei care încalcă aceste reguli minime, vor fi blocați pe site și nu vor mai putea accesa publicația online ePitești.ro. Vă mulțumim pentru înțelegere!

NOR EXPRES 570×90