930X122 MAIA

concurs

LA SPITALUL JUDEȚEAN, AMBII CANDIDAȚI AU PICAT EXAMENUL

Ambii candidaţi înscrişi în concursul pentru funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă din Piteşti au fost respinşi după susţinerea, ieri, a probei scrise.

Citiți și: O nouă investiție majoră la Spitalul Județean din Pitești

Medicul Teodor Constantinescu a obţinut nota 5, 1, iar economistul Marius Bălan, 5, 2. Asta în condiţiile în care ar fi avut nevoie de minimum nota 7 pentru a intra în proba orală (susţinerea proiectului de management).

„Vom da concurs până când cineva va ocupa funcţia de manager în baza unui proiect de management. Insist să avem manager cu concurs. Până atunci mă voi consulta cu specialiştii din Consiliul Județean şi vom numi un director interimar pentru o perioadă de trei luni, după care va fi iarăşi concurs.”, ne-a declarat Florin Tecău, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, instituția în administrarea căreia se află spitalul.

Citiți și: Cel mai mare spital din Argeș caută director!

Eurial 555 x222
eurial 570×90