Primărie din Argeș angajează
Primăria Comunei Băiculești, județul Argeș, organizează concurs pentru ocuparea unui postpost vacant de asistent social debutant în cadrul Compartimentului Asistență Socială, pe perioadă nedeterminată.
Potrivit anunțului publicat de instituție, dosarele de înscriere pot fi depuse în perioada 17 – 31 iulie 2026, până la ora 14:00, la sediul Primăriei Băiculești din satul Argeșani.
Concursul se va desfășura în mai multe etape:
* 4 august 2026 – selecția dosarelor;
* 11 august 2026, ora 10:00 – proba scrisă, la sediul Primăriei;
* Interviul va avea loc în termen de cel mult patru zile lucrătoare de la susținerea probei scrise, data urmând să fie anunțată odată cu afișarea rezultatelor.
Primărie din Argeș angajează
Postul este cu normă întreagă, respectiv 8 ore pe zi și 40 de ore pe săptămână, iar angajarea se face pe durată nedeterminată.
Pentru a participa la concurs, candidații trebuie să fie absolvenți de studii universitare de licență în domeniul asistenței sociale, cu diplomă de licență sau echivalentă, și să îndeplinească toate condițiile generale prevăzute de legislația în vigoare privind ocuparea funcțiilor contractuale din sectorul public.
Bibliografia de concurs cuprinde legislația privind protecția copilului, asistența socială, drepturile persoanelor cu dizabilități, venitul minim de incluziune și prevederi din Codul administrativ.
Persoanele interesate pot obține informații suplimentare la sediul Primăriei Băiculești sau la numărul de telefon 0248.760.204, persoană de contact Baciu Cătălina, inspector și responsabil resurse umane.













